Home » D:News » Ţara în care consumul de gumă de mestecat este interzis de mai bine de 20 de ani

Ţara în care consumul de gumă de mestecat este interzis de mai bine de 20 de ani

Ţara în care consumul de gumă de mestecat este interzis de mai bine de 20 de ani
Publicat: 05.06.2016
Fiecare stat al lumii are propriile legi, mai mult sau mai puţin ciudate, care trebuie respectate atât de cetăţeni, cât şi de turişti.

O astfel de lege este cea potrivit căreia consumul de gumă de mestecat este interzis, dintr-un motiv simplu: păstrarea curăţeniei.

Lee Kuan Yew este cunoscut drept omul care a transformat Singapore dintr-un mic port într-un centru comercial cunoscut la nivel global. Acesta ţinea foarte mult la păstrarea curăţeniei şi la adoptarea unui comportament potrivit, din acest motiv personificând interzicerea consumului de gumă de mestecat.

Interdicţia aceasta a rămas unul dintre cele mai cunoscute aspecte despre viaţa în Singapore, alături de legile ţării în ceea ce priveşte gunoiul, traversarea prin locuri nepermise sau urinatul în afara unei toalete.  

În momentul în care Singapore a devenit independent în 1965, acesta era un stat mic, cu puţine resurse, prin urmare Lee, primul Prim-Ministru al ţării, a fost nevoit să vină cu un plan de supravieţuire. Astfel, el s-a concentrat pe transformarea statului într-o oază prosperă aflată într-o regiune de lumea a treia.

Nu a trecut mult timp până când mica ţară a început să depăşească ţări dezvoltate în ceea ce priveşte curăţenia şi eficienţa sistemului de transport. Lee Kuan Yew voia să atingă perfecţiunea.

Scriitorul Tom Plate notează în cartea sa ”Giants of Asia: Conversations with Lee Kuan Yew”: ”Timp de mulţi ani, m-a pus pe gânduri problema gumei de mestecat, însă am ajuns în cele din urmă să înţeleg că tendinţa de a lipi bucăţile de gumă de mestecat în diverse locuri era privită de autorităţi drept un fel de atac asupra ambiţiei statului Singapore de a fi perfect”.

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte